Tot mai mulți clienți care au vizitat parcul auto AutoDelRulate și-au arătat indignarea și nelămurirea cu privire la scumpirile asigurărilor auto care au avut loc anul acesta.
Cât de mare este diferența de preț față de anul trecut?
Potrivit cifrelor oficiale, tarifele de referință pentru polițele RCA au crescut în medie cu 5,4% în 2025 față de anul precedent. Ba chiar, în anumite cazuri cum ar fi cel al șoferilor tineri cu mașini puternice sau din zone cu risc crescut de accident, polițele pot ajunge să coste și peste 5000-5300 de lei pe an. La AutoDelRulate am observat că factorul principal care a dus la aceste scumpiri este reprezentat de eliminarea plafonării tarifelor impuse anterior, care a fost valabilă până la finalul lunii iunie 2025.
În acest context, tot mai mulți șoferi înțeleg cât de important este să acorde atenție nu doar costului asigurării, ci și stării generale a mașinii. Colaborarea cu un service auto de încredere împreună cu efectuarea la timp a ITP-ului, pot reduce riscul de incidente și, implicit, pot influența pozitiv costurile asociate utilizării autoturismului pe termen lung.
Care sunt toți factorii care au dus la majorarea tarifelor pentru asigurările auto?
- Înmulțirea numărului de accidente rutiere – statisticile scot în evidență faptul că daunele plătite de asiguratori au crescut în ultimii ani, ceea ce ne aduce automat în acest punct.
- Inflația și costurile ridicate pentru reparațiile auto – piesele de schimb și mâna de lucru din service-uri au devenit mai scumpe;
- Risc ridicat pe piața de asigurări – după falimentul unor jucători mari din domeniul asigurărilor auto, companiile au început să devină mai precaute prin ridicarea tarifelor pentru a evita riscurile financiare majore;
Pentru mulți șoferi, aceste majorări vin într-un context financiar deja complicat. Tocmai de asta, tot mai mulți șpferi români caută soluții alternative precum finantarea auto, fie pentru achiziționarea unui vehicul mai modern și sigur, fie pentru a-și gestiona mai bine cheltuielile lunare care țin de mașină.
Care este modul de calculare al noilor tarife pentru asigurările auto?
Autoritatea de Supraveghere Financiară sau ASF, calculează aceste tarife în funcție de risc, mai exact în funcție de probabilitatea ca șoferul să fie implicat într-un accident în viitor și valoarea maximă a despăgubirilor pe care compania de asigurări ar putea să o plătească. Iată factorii principali care stau la baza calculului:
- Frecvența daunelor – cât de des apar accidente pentru un anumit tip de șofer și vehicul;
- Severitatea daunelor – ASF calculează raportul dintre costul total al daunelor și numărul acestora;
- Prima de risc – se calculează combinând frecvența și gravitatea accidentelor. Cu cât e mai mare riscul, cu atât RCA-ul crește.
- Vârsta șoferului – șoferii tineri adică de sub 30 de ani o să plătească mai mult, iar cei cu experiență mai vastă, adică între 40 și 60 de ani, o sa beneficieze de tarife mai mici;
- Puterea motorului – mașinile mai puternice au un RCA mai scump pentru că implică un risc mai mare;
- Zona geografică – traficul dens din orașele mari, precum București-Ilfov, crește riscul și costul asigurării comparativ cu zonele mici sau rurale;
- Masa vehiculului – autoturismele de sub 3,5 tone au tarife diferite față de vehiculele grele sar de transport marfă, din cauza riscului și impactului accidentelor;
- Istoricul șoferului – cine are un istoric cu daune ca plăti mai mult, iar șoferii fără incidente pot beneficia de reduceri prin sistemul Bonus-Malus.
Întrebări frecvente pe care le-am întâlnit în rândul clienților?
Întrebare 1: Ce pot face pentru a reduce pe cât posibil costul poliței mele?
Răspuns 1: Compară cât mai multe oferte, verifică în ce clasă bonus-malus te încadrezi, alege un vehicul cu risc mai scăzut și condu cât mai prudent posibil.
Întrebare 2: Cine resimte cel mai tare scumpirea tarifelor?
Răspuns 2: Pe scurt: șoferii tineri, mașinile puternice și zonele cu trafic intens.
Întrebare 3: Se vor mai scumpi asigurările auto în viitorul apropiat?
Răspuns 3: Este foarte posibil ca tarifele să varieze în continuare în funcție de evoluția pieței, dar recomandarea noastră este să urmărești piața anual și să te consulți cu experți pentru îndrumare.
Mini-rezumat
Scumpirea asigurărilor auto se resimte destul de puternic, inclusiv în Suceava. Factorii principali includ eliminarea plafonării tarifelor, creșterea numărului și severității daunelor, inflația și riscurile ridicate de pe piața asigurărilor.
Dacă vrei să înțelegi mai bine cum poți gestiona costurile asigurării auto și să găsești opțiuni potrivite pentru mașina ta, intră în contact cu specialiștii AutoDelRulate și află cum să navighezi piața RCA fără surprize.


Lasă un răspuns